În data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România, Mihai B., în vârstă de 23 de ani, din județul Iași.

Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare de Germania.

Cu ocazia verificărilor efectuate pentru intrarea în țară, polițiștii de frontieră au constatat că mașina este semnalată ca fiind bun căutat pentru confiscare, cu mențiunea furt, alertă introdusă de autorităţile din Germania.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 7.100 lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Petea până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și