Luni, 27 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației a identificat, pe o stradă de pe raza localității Sighetu Marmației, un autoturism marca Renault Laguna, despre care se dețineau date că se află în atenţia autorităţilor.

Autoturismul în cauză se afla în posesia unei persoane de sex feminin, Maria C., în vârstă de 37 de ani, domiciliată pe raza jud. Maramureș.

În continuarea cercetărilor și în urma verificărilor efectuate în bazele de date a rezultat faptul că autoturismul figurează ca fiind furat, alerta fiind introdusă de către autoritățile franceze în data de 25 septembrie 2017.

Drept urmare, mașina Renault Laguna, în valoare de 4.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul instituției până la finalizarea anchetei, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Citește și

loading...