Redăm mai jos mesajul (fără a cenzura), cu mențiunea că incidentul a fost confirmat de IPJ Maramureș, polițiștii deschizând un dosar penal în acest sens.

”Joi, în jurul orei 15.30, Ancuța Timiș, împreună cu soțul ei Ioan Jorza, au fost victimele unui conflict neașteptat. În drum spre casă, mașina lor a fost blocată de către clanul familiei ”Vasile Turta” din Borșa. Motivul disputei a fost unul banal. O fată din clanul Turta i-ar fi cerut Ancuței o smă de bani pe care aceasta i-ar fi dat-o cadou de nuntă. Ancuța nu a refuzat să îi dea banii, însă i-a spus că îi va primi la momentul potrivit, adică la nunta ei. Bineînțeles, cei din clanul Turta s-au enervat și au ripostat asupra lor. Cei doi au fost agresați atât verbal cât și fizic. Au fost atacați cu pietre, pumni, picioare. Sotuț artistei a ajuns la spital cu leziuni. Vasile Turta (tatăl) împreună cu fiica lui dau dovadă de o sălbăticie ieșită din comun. Izolarea își spune cuvântul. Lumea a rămas fără bani și foamea fiind mare, iar acest lucru îi determină să recurgă la violență.

Poliția a fost sesizată dar nu au luat nicio măsură de prevenție, deși ei au mai multe dosare pe rol. Se pare că lumea îi poartă frică acestui Clan.

Menționez faptul că nu e prima oară când aceștia atentează la bunurile lor. În iarnă, mai ales de Crăciun, o altă mașină a artistei Ancuța Timiș a fost spartă de băiatul clanului Turta, Vasile” este mesajul primit.

IPJ Maramureș a informat că s-a deschis dosar de cercetare penală în această cauză, precizează vasiledale.ro


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și