“Anunțați inițial ca ar fi vorba de un accident rutier produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, la ieșirea din municipiul Carei spre Ianculești, la eveniment s-au deplasat trei echipaje cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Ajunși la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate patru autoturisme, dintre care trei erau ieșite în afara carosabilului. Forțele au fost suplimentare cu încă două ambulanțe aparținând SAJ”, informează reprezentanții ISU Satu Mare.

“Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, șoferul unui autoturism Dacia Logan, înmatriculat în județul Maramureș, a încercat să facă un viraj la stânga, fără să se asigure. Șoferul unui autoturism BMW a intrat în depășirea legală a unui autobuz, iar ulterior a rezultat coliziunea dintre Dacia și BMW.

Mai mult, șoferița unui autoturism marca Hyunday a oprit de urgență, pentru a nu intra în coliziune cu alte mașini, iar șoferul unui alt autoturism aflat în spate, nu a păstrat distanța regulamentară, intrând în coliziune”, scrie www.presasm.ro

În urma acestui accident au rezultat trei victime: un tânăr de 19 ani încarcerat, și alte două persoane, care au suferit diferite traumatisme. Celor trei, aflați în stare de conștientă și cooperanți, li s-au acordat primele îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la spital.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și