În data de 5 august a.c., în jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 53 de ani, domiciliat pe raza județul Iaşi.

Acesta conducea un autoturism marca Chrysler, înmatriculat în Italia.

La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul în cauză, figurează în bazele de date ca ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în data de 22.02.2022.

Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și