Aglomerație mare în tot orașul, circulație bară la bară, și forgolom cât încape: la piață, la supermarketuri, la magazinele de cartier, peste tot oameni din Sighet și din împrejurimi în căutare de cumpărături pentru Sfintele Paști. Forțele de ordine (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali) au făcut tot ce este omenește posibil, însă într-o asemenea masă de oameni în mișcare este imposibil de aplicat regulile de distanțare socială.

Deși este doar o recomandare de a purta mască (nu o obligație), iar protecția acestora este una foarte redusă (sau chiar deloc în cazul măștilor din material textil - vezi punctul de vedere al OMS), cei mai mulți dintre oameni sunt echipați cu mască și unii și cu mănuși.

Din păcate, se formează falsa idee că dacă suntem echipați cu o mască devenim invincibili în fața acestui nenorocit de COVID-19 și riscăm să ne expunem și mai mult infectării, crezându-ne protejați.

Nu ne rămâne decât să sperăm că printr-o minune vom evita o infectare pe scară largă în zonă. Din păcate, virusul nu are preferințe și nu ține cont nici de sărbători, nici de rasă, nici de religie, nici de vârstă. Virusul atât știe: să se răspândească și să facă rău.

Sighet 247 face un apel către toți cititorii să asculte sfaturile autorităților, să evite deplasările neesențiale, să evite locurile aglomerate și să iasă cât mai puțin din casă și vizitele către rude și prieteni cu ocazia Sfintelor Paști.

Citește și

Herodot Grup Sighet