Unul dintre conducătorii auto, în vârstă de 22 de ani, nu deţine permis de conducere.

"Din verificările efectuate de poliţişti, a reieşit că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Dipşa, conducea un autoturism pe Drumul Naţional 15A, din direcţia Bistriţa către Reghin, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa pe aceeaşi direcţie, condus de un bărbat de 37 de ani din aceeaşi localitate. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, cât şi a unui pasager din primul autoturism, un tânăr de 25 de ani din Sărata, aceştia fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 22 de ani şi o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 37 de ani", a informat IPJ.

Citește și

Comentarii