Ieri, 28 februarie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al STPF Suceava au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigãri, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 08.30, colegii noștri au oprit în trafic, pe raza localității Vicovu de Sus, județul Suceava un autoturism marca Mercedes - Benz ML, înmatriculat în Ucraina.

La volanul mașinii se afla o femeie cu dublă cetățenie româno-ucraineană în vârstă de 34 de ani. S-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autoturismului, ocazie cu care au fost descoperite în portbagaj mai multe pachete cu țigãri.

Polițiștii de frontieră au condus autoturismul și pe șoferul acestuia la sediul instituției pentru continuarea verificărilor, unde în urma inventarierii țigărilor, a rezultat cantitatea de 9.000 țigarete de proveniențã extracomunitară în valoare de 5.265 de lei.

Femeia a fost sancționată contravențional de către polițiștii de frontieră cu amendă în cuantum de 20.000 lei. Întreaga cantitate de țigãri a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 250.000 lei a fost indisponibilizat până la achitarea amenzii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și