În data de 19 decembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Pe timpul acțiunii, un echipaj mobil a observat trei autoturisme de teren care se deplasau în mare viteză de la linia de frontieră către interiorul țării.

Deoarece acestea nu își justificau prezența în zonă la acea oră, polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea autoturismelor, iar în momentul în care conducătorii auto au observat echipajul poliției de frontieră și-au continuat deplasarea în viteză, cu intenția de a scăpa de oamenii legii.

Polițiștii de frontieră au tras 17 focuri de avertisment și înspre pneurile autoturismelor, însă conducătorii acestora au ignorat somaţiile lucrătorilor noştri, îndreptându-se in viteza spre localitatea Frătăuţii Noi.

Cele trei autoturisme de teren au fost descoperite abandonate, la aproximativ 4 km, in lunca râului Suceava, iar din primele verificări în acestea au putut fi observate mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană.

Imediat, au fost anunțate autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice de cercetare și supraveghere a zonei.

Cele trei autoturisme de teren au fost conduse la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor, unde, în urma inventarierii coletelor descoperite, a rezultat cantitatea de 80.846 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 946.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în formă agravantă, iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

De asemenea, cele trei autoturisme de teren, folosite la activitatea infracțională au fost indisponibilizate la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului au descoperit, în apropierea frontierei de stat 6 colete care conțineau cantitatea de 2.940 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 34.400 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și