Deoarece persoanele implicate nu s-au supus somațiilor, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare fiind trase zece focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

În data de 24 iunie a.c., în jurul orei 22.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, jud. Suceava, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român Petru Z., în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen.

În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un loc special amenajat în podeaua autoturismului cantitatea de 988 pachete de țigări, marca Kent, de proveniență ucraineană.

Ţigările în valoare de 1.300 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 6.000 lei.

Totodată, autoturismul marca Volkswagen, în valoare de 9.000 lei, a fost ridicat în vederea confiscării, deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor.

În data de 25 iunie a.c., în jurul orei 20.00, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, jud. Suceava, a observat mai multe persoane care transportau către localitatea Ulma, jud. Suceava, mai multe colete voluminoase.

Lucrătorii noștri au intervenit pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce și pentru că bărbații nu s-au supus, au fost trase 10 focuri de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale.

În urma executării focurilor de avertisment, persoanele în cauză au abandonat coletele și s-au dispersat spre interiorul localității.

Imediat, s-au luat măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei, ocazie cu care au fost descoperite 9 colete care conțineau cantitatea de 14.500 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 170.000 de lei.

În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și