Victimă acestor spărgători a căzut un magazin alimentar, „ABC Maria”, situat în cartierul Unirii din Sighet. În noaptea de 4/5 aprilie a.c., în jurul orelor 4:00, doi bărbați cu fața mascată (așa cum se vede de pe camerele de supraveghere ale magazinului) au spart un rastel de butelii din fața magazinului și au sustras câteva butelii.

Furtul a fost observat în dimineața zilei de 5 aprilie a.c. de către angajații magazinului, care au raportat furtul patronului. Acesta a sunat la Poliție. La fața locului au sosit câteva echipaje de Poliție, printre care și laboratorul criminalistic care au prelevat probe.

Poliția a deschis o anchetă pentru a-i identifica pe făptași și pentru a fi trași la răspundere, conform legii.

Surse din Poliția Sighet au declarat pentru Sighet 247 că, din păcate, se așteaptă ca în perioada următoare numărul faptelor antisociale să crească, în special furturile, spargerile și tâlhăriile. Polițiștii recomandă cetățenilor ca în cazul în care observă activități ilicite să le anunțe de îndată la 112, pentru ca cei care săvârșesc astfel de fapte să poată fi identificați și prinși ușor.

Citește și

loading...