Incendiul a izbucnit puțin după ora 19 și a ars cu flacără deschisă peste acoperișul blocului, existând riscul ca întreg acoperișul să fie cuprins de flăcări. La fața locului au sosit în decurs de doar câteva minute două autospeciale de pompieri, o ambulanță SMURD și un echipaj de poliție.

Intervenția pompierilor a fost una dificilă în sensul că au acționat pentru stingerea incendiului de pe șarpanta blocului și, din fericire, incendiul a fost lichidat în scurt timp. În urma incendiului nu au existat victime.

Locatarii blocului au declarat pentru Sighet 247 că este al doilea incendiu care izbucnește la același horn aparținând mansardei în ultimele luni.