Între aceste preocupări se numără și teza de doctorat în istorie a Dr. Laurențiu Batin, intitulată ”Armata și Biserica Ortodoxă în Maramureșul interbelic”. Lucrarea a apărut în Editura Limes din Cluj – Napoca, în 2 volume, și a fost întocmită sub îndrumarea științifică a Prof. Univ. Dr. Gheorghe Onișoru, fost președinte al CNSAS.

După doi ani de muncă asiduă, care a însemnat o documentare de excepție, hărți și fotografii de epocă, cele două volume apărute însumează mai bine de 1500 de pagini, pagini care s-au adunat prin cercetarea arhivelor militare, arhivelor fostei Episcopii a Maramureșului și ale Mitropoliei Bucovinei, precum și a presei interbelice din Maramureș și nu numai.

Cine parcurge aceste pagini, care alcătuiesc cele două volume, poate constata că acestea nu sunt o simplă bază de date, ci ele scot în evidență obiectivitatea interpretărilor evenimentelor petrecute în perioada interbelică care au legătură cu armata regală și Biserica Ortodoxă din Maramureș, două instituții vitale ale poporului român, care au avut mult de pătimit din cauza ocupației horthiste.

La acest eveniment cultural, de o asemenea importanță, desfășurat marți 11 octombrie 2016, pe lângă oameni de toate categoriile care au umplut sala de festivități a Palatului Episcopal, consemnăm prezența Preasfinției Sale Dr. Iustin Sigheteanul, a academician ului Alexandru Surdu – vicepreședintele Academiei Române, a generalului Dr. Nelu Pop, a Prof. Univ. Dr. Gheorghe Onișoru – îndrumător științific, a Prof. Dr. Teodor Ardelean – directorul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” din Baia Mare, a Prof. Gheorghe Todincă – directorul Muzeului Maramureșului, precum și a Prof. Univ. Dr. Petre Dunca – moderator al acestui eveniment.

Toți cei mai sus amintiți, în luările de cuvânt, au apreciat la superlativ cele două volume, pentru care autorul a fost nominalizat de către Academia Română pentru decernarea premiului Hurmuzaki. Nu putem încheia relatarea despre acest eveniment decât felicitându-l pe autor pentru această realizare și să-i mulțumim pentru modul cum a înțeles a sluji cele două instituții ale neamului nostru românesc.

Pr. Dr. Cristian Ștefan


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și