De loc din Vadu Izei, Ioan Muntean are 35 de ani şi este absolvent al Secţiei Arte Plastice-Pictură din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Despre artist şi creaţia sa au vorbit, la vernisaj, Claudiu Pintican, directorul Teatrului Municipal Baia Mare, sculptorul Aurel Cucu, şeful Secţiei Păpuşi din cadrul aceleiaşi instituţii şi cadru didactic la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca, şi Kovacs Bertalan, pictor şi cadru didactic la specializarea Arte Plastice-Pictură din Baia Mare.

Aurel Cucu a observat că atât cromatica picturii, cât şi formele sculpturale din arta lui Ioan Muntean îşi au originea în tradiţiile locului unde s-a -a născut şi a crescut; pe de altă parte, "înainte de a se ocupa de pictură, ca rezultat al absolvirii studiilor superioare, Ioan Muntean a făcut sculptură, şi lucrul acesta se vede. Se observă, totodată, siguranţa în prelucrarea lemnului şi a formelor".

Kovacs Bertalan, care i-a fost tânărului artist profesor şi coordonator al lucrării de licenţă, a opinat: "Aceste sculpturi au un trai foarte viu, şi rădăcina lor în arta maramureşeană este pregnantă; frapant este dialogul dintre gol şi plin: ne gândim la Gheza Vida. Cromatica este intensă, plină de vitalitate.

Autorul a găsit un cod al unui limbaj foarte bogat, iar stilul său de pe acum se prefigurează ca inconfundabil". „Ioan Muntean este originar din Vadu Izei, la intersecţia a două văi: Iza şi Mara, iar el a asimilat toate formele culturale specifice acestui spaţiu. El creează forme postmoderne: descompune formele geometrice tradiţionale şi le recompune într-un propriu spectru psihologic, construind structuri în acelaşi timp tradiţionale şi moderne.

Ioan Muntean nu ocoleşte recunoaşterea în opera lui a structurilor geometrice populare, dar le recompune într-o arie stilistică modernă şi postmodernă, reuşind să creeze şi sensuri noi, dar şi forme noi, spectaculoase.

În ciuda faptului că lucrează cu structuri primordiale, tradiţionale, cromatica lui e arareori sobră sau redusă, ci este explozivă şi spectaculară, creând adevărate vârtejuri de nuanţe şi culori. Aceleaşi forme plastice le regăseşte şi în sculptura în lemn. El nu se fereşte de imaginea unui meşter popular, ci dimpotrivă, lasă să se vadă că a asimilat profund tradiţia locului.

Nobleţea operelor lui reiese din această lume sincretică, între tradiţional şi modern”, este de părere artistul plastic dr. Ioan Marchiş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Maramureş.
Ioan Muntean a participat la numeroase concursuri, expoziţii şi tabere de creaţie. A obţinut următoarele premii: Premiul pentru Autenticitate, 2011, Tabara „Archeus”; Marele Premiu pentru Arte Plastice, 2012, Tabara Archeus; Premiul II la concursul de artă „Gheorghe Chivu”. Este profesor de arte plastice la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”.

Expoziţia rămâne deschisă în foaierul Teatrului Municipal Baia Mare timp de două săptămâni.

Articol scris de: Anca GOJA

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și