Ieri, 9 martie a.c., un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al PF Maramureş, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat trei persoane care se deplasau de la linia de frontieră către interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care cele trei persoane au abandonat coletele şi au fugit, dispersându-se în direcţii diferite.

În urma actiunii, a fost reţinut cetăţeanul român Gheorghe G., în vârstă de 39 ani, domicilit pe raza judeţului Maramureş.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a procedat la cercetarea terenului, fiind astfel descoperite, în zona respectiva, 6 colete care, împreună cu persoana în cauză, au fost duse la sediul serviciului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarerii ţigărilor a rezultat cantitatea de 2.990 pachete țigări, de provenienţă ucraineană, în valoare de 26.900 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de bunuri sau de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

În continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și