În data de 01.09.2017, în jurul orei 08.30, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a depistat pe raza localității Bârsana, jud. Maramureș, un autoturism marca Chrysler Voyager, cu număr de înmatriculare specific Marii Britanii.

Având suspiciuni cu privire la faptul că acesta transportă țigări de proveniență extra comunitară, polițiștii de frontieră au procedat la oprirea pentru control a mașinii.

În autoturism se aflau doi bărbați, cetățeni români, în vârstă de 44, respectiv 23 ani, domiciliați pe raza județului Maramureș.

În urma controlului efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete cu țigări, fapt pentru care persoanele în cauză și autoturismul au fost duse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor descoperite în autoturism a rezultat cantitatea de 4.850 pachete de țigări, în valoare de 57.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

De asemenea, autoturismul, în valoare de 7.000 lei, folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...