Delfinul, o femelă de câteva luni, a eșuat sâmbătă pe o plajă din Mojacar, o stațiune turistică de la Marea Mediterană, și a fost înconjurat de sute de turiști curioși, înainte ca echipele de salvare să poată interveni, potrivit ONG-ului Equinac.

"Să te arunci peste ei pentru a-i fotografia și a-i atinge le provoacă un șoc foarte puternic, care accelerează stopul cardio-respirator, ceea ce s-a și întâmplat în cele din urmă", au afirmat reprezentanții acestei asociații.

Asociația spaniolă, care se ocupă cu salvarea cetaceelor din regiune, a publicat pe contul ei de Facebook fotografii cu turiști care se jucau cu animalul aflat încă în apă. Unii dintre turiști îi acopereau din neatenție orificiul prin care animalul putea să respire.

Equinac precizează că tânărul animal era deja practic condamnat la moarte. Femela "a eșuat pe plajă deoarece era bolnavă sau se pierduse de mama ei, fără de care nu putea să supraviețuiască", au declarat ecologiștii spanioli.

Vestea a generat indignare pe rețelele de socializare. "Dacă te duci la plajă, lasă prostia acasă" sau "V-ați mai făcut selfie-uri și după ce a murit?", au fost doar câteva dintre mesajele tranșante publicate pe Twitter.

Partidul spaniol împotriva maltratării animalelor (Pacma) a denunțat într-un articol distribuit de peste 4.800 de ori pe Facebook "hărțuirea animalului de către turiști".

Citește și

loading...