Joi, 14 iunie a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, Ruslan F., în vârstă de 40 de ani, cu dublă cetățenie română și ucraineană. Acesta conducea o autoutilitară marca Mercedes Benz, înmatriculată în România.

Cu ocazia efectuării formalităților specifice, polițiștii de frontieră au descoperit în mașina acestuia un colet in care se aflau mai multe obiecte metalice: sulițe, lame de cuțit şi vârfuri de lance.

În urma inventarierii, s-a stabilit că sunt 111 piese din metal care după starea fizică, aspect și formă, pot fi obiecte culturale din patrimoniul național, cu valoare istorică și arheologică. Acestea urmează a fi predate Muzeului Județean de Istorie Satu Mare pentru a fi evaluate de către personalul abilitat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni de export ilegal, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și