Ieri, 12 martie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 15.15, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului a observat mai multe persoane care transportau, în spate, de la frontiera de stat spre localitatea Lupcina, județul Suceava, mai multe colete voluminoase.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea celor în cauză, dar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și au fugit către teritoriul ucrainean.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această data nu s-au oprit și au fugit pe teritoriul statului vecin.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 11.320 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 132.444 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și