În data de 9 decembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 23.30, colegii noștri, au observat pe raza localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava, în interiorul unui imobil, aflat în construcție mai multe colete voluminoase care conțineau țigări.

S-a procedat la asigurarea perimetrului imobilului și s-au luat măsuri de identificare a proprietarului. Astfel, în jurul orei 1.30, la fața locului s-au prezentat doi cetățeni români care au declarat faptul că imobilul aflat în construcție este nelocuit și aparține mamei lor, însă nu au cunoștință despre modalitatea în care țigările au ajuns acolo.

Cu acordul proprietarului, lucrătorii noştri au intrat în imobil, unde au descoperit 41 de colete de țigări de contrabandă.

Baxurile cu ţigări au fost ridicate în vederea confiscării, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 20.488 pachete cu țigări, provenite din spațiul extracomunitar, în valoare de 239.709 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră suceveni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și