Pricesnele, frumoasele cântări bisericești, au adus bucurie, emoție și pace în sufletul a peste 300 de spectatori care au rămas impresionați de frumusețea costumelor populare, și în special de cântecele religioase interpretate cu mult talent și dăruire de către interpreți.

Concertul a fost organizat de către Asociația „Sorin Vlașin - Împreună pentru Maramureș”, cu sprijinul viceprimarului municipiului Sighet, Horia Scubli.

Sorin Vlașin, președintele Asociației, a promis că acțiuni asemănătoare vor mai fi organizate pentru sigheteni. În acest sens, Corul Seminarului Teologic din Baia Mare a răspuns pozitiv invitației de a susține un concert de colinde în Sighet în preajma sărbătorilor de iarnă.

Membrii Asociației aduc mulțumiri tuturor celor care au răspuns invitației de a participa la concert, dar și celor care au făcut posibilă organizarea și desfășurarea acestui eveniment, prin implicarea și determinarea de care au dat dovadă.

Citește și

Comentarii