Ieri, 24 aprilie a.c., în jurul orei 16.30, s-a prezentat în P.T.F. Petea, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul ucrainean Z. I., în vârstă de 23 de ani, călătorind ca pasager într-un autoturism marca Renault, înmatriculat în România.

În urma controlului specific efectuat asupra autoturismului și persoanei, au fost descoperite, în bagajele cetățeanului ucrainean, un pistol din categoria armelor neletale, supuse autorizării, şi 27 de cartușe pentru această categorie de armament.

Echipa operativă a stabilit faptul că pistolul respectiv intră în categoria armelor neletale pentru producere de zgomot, fiind marca Walter, de calibrul 8 mm.

Deoarece tânărul din Ucraina nu a putut prezenta autorizație de procurare și deținere, arma neletală şi cele 27 de cartușe au fost ridicate în vederea confiscării și urmează a fi predate Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Satu Mare.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea armelor și munițiilor și tentativă la contrabandă calificată, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Citește și

loading...