Reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Maramureș, ai Consiliului Județean Maramureș – Direcția Tehnică, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș și ai Secției Drumuri Naționale s-au deplasat la fața locului pentru a constata pagubele produse și pentru a interveni în salvarea bunurilor și gospodăriilor oamenilor.

În localitatea Rona de Jos s-au produs scurgeri de pe versanți, care au afectat DN18 în mai multe zone. De asemenea, au fost inundate mai multe gospodării.

În localitatea Rona de Sus, pe DN18, zidul de sprijin al drumului s-a rupt pe o lungime de 7-8 metri. Circulația este semaforizată, iar polițiștii se află în zonă pentru a dirija traficul. În Rona de Sus au fost afectate circa 30 de gospodării: grădini, curți, beciuri. Primarii ambelor localități sunt pe teren și se intervine cu utilaje pentru minimizarea efectelor inundațiilor.

În localitatea Coștiui, șanțurile nu au fost decolmatate, astfel încât apa se scurge pe carosabil.

Pe DN18, în zona Hera, firmele care exploatează masa lemnoasă au construit podețe din lemn, astfel că apa nu se poate scurge prin șanțuri și inundă carosabilul.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un cod galben şi un cod portocaliu de inundaţii, valabile în mai multe zone din ţară, arată ActualMM.

În intervalul 08.06.2017 ora 13:25 – 08.06.2017 ora 24:00 avem Cod portocaliu şi vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie.

Bazine afectate: Iza, afluenții mici ai râului Vișeu aferenți sectorului aval S.H. Moisei, afluenții mici ai râului Tisa aferenți sectorului aval confluență cu râul Iza.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile mici din bazinele inferioare ale râurilor: Iza, Ruscova și Vaser.

În intervalul 08.06.2017 ora 14:00 – 09.06.2017 ora 20:00, este Cod galben, fiind afectate bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Mureş, Timiş, Bârzava, Caraş, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Buză, Suceava, Moldova, Bistriţa,Trotuş, Putna, Rm. Sărat şi râurile din Dobrogea.

Vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Citește și

loading...