Azi dimineață, în jurul orei 01.30., în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău – ITPF Sighetu Marmației, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Polițiștii de frontieră au observat, în zona de frontieră, mai multe persoane care se deplasau de la malul râului Tisa spre interiorul țării, precum şi un autovehicul care staționa în zonă.

Lucrătorii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus somațiilor, fugind de la fața locului în direcții diferite.

Polițiștii de frontieră au informat imediat autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei.

Astfel, au fost observate în autovehiculul abandonat mai multe colete voluminoase, iar în imediata apropiere a acestuia încă trei colete, care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

În continuarea cercetărilor, s-a luat măsura conducerii autoutilitarei marca Mercedes Sprinter, înmatriculată în Franța, împreună cu coletele cu țigări la sediul poliției de frontieră.

În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 18.500 pachete cu țigări, mărcile Jin Ling și Marble, a căror valoare se ridică la suma de 216.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare lucrătorii noștri desfășoară activități în vederea documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Totodată, autovehiculul marca Mercedes, în valoare de 13.650 lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și