Azi dimineață, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău – județul Maramureș a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 05.00, colegii noștri au descoperit, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Sarasău, un autoturism încărcat cu țigări. Imediat, au fost luate măsuri de supraveghere a zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri, în vederea identificării și reținerii persoanelor implicate.

În cel mai scurt timp au fost informate și autoritățile de frontieră din Ucraina despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

Autoturismul cu țigări a fost transportat la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii coletelor, s-a stabilit că acestea conțin 6.000 pachete țigări, în valoare de 70.200 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul în valoare de 7.000 lei a fost indisponibilizat, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și Valea Vișeului au descoperit în apropierea frontierei de stat, mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediile sectoarelor, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.500 pachete cu țigări (1.000 pachete la Sectorul Sighetu Marmației și 500 pachete la Sectorul Valea Vișeului), în valoare totală de 17.550 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și tragerea la răspundere a acestora.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și