În data de 7 octombrie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sarasău- ITPF Sighetu Marmației în cooperare cu lucrători din cadrul IPJ Maramureș au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.

Astfel, în jurul orei 10.10, la sediul unei societăți comerciale de pe raza localității Sarasău, județul Maramureș, a fost identificat un autoturism marca Volkswagen Touran.

În urma unor verificări suplimentare, în bazele de date, s-a constatat faptul că autoturismul figurează în Interpol ca fiind furat, alertă introdusă de autoritățile din Germania.

Autoturismul, în valoare de 10.000 lei, a fost transportat și indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire la furt, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Citește și

Comentarii