În dimineața zilei de 27 octombrie a.c., o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Sarasău, județul Maramureș, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a descoperit într-un saivan destinat animalelor, ascunse sub lână, mai multe colete care conțineau țigări.

Din primele verificări a rezultat faptul că saivanul aparține unui cetățean român, în vârstă de 60 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

Coletele descoperite au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 4.500 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 52.600 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

*Lucrătorii din cadrul aceluiași sector au descoperit pe raza localității de frontieră Sarasău, jud. Maramureș, un autoturism marca Volkswagen Sharan, abandonat în care au putut fi observate mai multe colete cu țigări.

Autoturismul a fost dus la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor, iar în urma inventarierii coletelor descoperite în acesta a rezultat cantitatea de 7.990 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 94.000 lei.

În acest caz se efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Totodată, autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

*Un alt echipaj al poliției de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș a identificat, pe raza municipiului Sighetu Marmației, un microbuz care staționa și în care au fost observate mai multe colete cu țigări. Acesta a fost transportat la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 10.168 de pachete de tigari, de proveniență ucraineană, în valoare de 119.000 lei.

Și în acest caz țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar vehiculul in care acestea au fost descoperite a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.