Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, și-a pus la încălzit pe aragaz o oală cu mâncare, imediat după punându-se la somn. Oala cu mâncare a luat foc, iar incendiul produs s-a extins cu repeziciune în bucătărie și mai apoi în toată garsoniera.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere incendii, o ambulanță aparținând SAJ și mai multe echipaje de poliție. Ulterior, a sosit la fața locului și laboratorul criminalistic pentru efectuarea cercetării la fața locului.

Bărbatul a suferit răni grave, având arsuri pe 80% din suprafața corpului. Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul municipal Sighetu Marmației. Cel mai probabil, bărbatul va fi trimis la un alt spital pentru îngrijirea rănilor suferite prin arsuri. În aceste cazuri, medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire ale victimei.

Intervenția pompierilor a fost una extrem de dificilă din cauză că accesul din exterior la apartamentul care a luat foc este blocat de un rând de cotețe (garaje). Din această cauză pompierii au trebuit să intervină prin interior prin casa scării și prin exterior prin îndepărtarea unui gard improvizat între așa-zisele garaje. Aceștia au stins incendiul și au evacuat victima, predând-o echipajelor de pe ambulanță.

În acest bloc au mai avut incendii în trecut: un apartament de la etajul 4 a ars în întregime în urmă cu trei-patru ani, iar anul trecut într-un apartament a explodat o butelie de gaz.

ACTUALIZARE

“Detasamentul Sighet a intervenit, alaturi de un echipaj SAJ, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit intr-un apartament. In momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta in bucatarie. Se pare ca proprietarul a lasat ceva nesupravegheat pe aragaz. In urma incendiului a rezultat o victima, cu arsuri pe circa 80 % din suprafata corpului( estimare facuta de echipajul SAJ de la fata locului). Victima, barbat de 53 de ani, a fost transportata la CPU Sighe”, spun pompierii.

ACTUALIZARE 2

Azi, 21 iunie, ora 09:34, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 cu privire la faptul că, la un imobil de pe strada Unirii din municipiu a izbucnit un incendiu.

La fața locului polițiștii au constatat faptul că proprietarul imobilului, un bărbat de 53 ani, a utilizat aragazul, iar canapeaua amplasată în imediata apropiere a aragazului, a luat foc.

Încercând să stingă focul, bărbatul a suferit arsuri, fiind transportat de urgență la spital, cu arsuri pe 30% din suprafața corpului.

Incendiul a fost lichidat de către un echipaj de pompieri care a intervenit la fața locului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și

Comentarii