Au susținut un spectacol de excepție grupurile corale şi de colindători din Sighetu Marmaţiei, Budeşti, Breb, Sârbi, Mara, Onceşti, Vadu Izei, Săpânţa, Glod, Slatina (Ucraina) și ITPFM. Spectacolul a fost deschis de solista Ileana Matus și un grup de copii, care au creat atmosfera feerică a Crăciunului.

Într-un decor special realizat pentru acest eveniment, grupurile de copii și de adulți au prezentat un repertoriu de colinde specifice Maramureșului. Tabolul final a adus în scenă corul din Slatina, Grupul din Mara (o adevărată revelație) grupul coral al ITPFM ( excepțional) la care s-au alăturat spectatorii prezenți în sală care împreună cu P.S.Sa Dr. IUSTIN SIGHETEANUL, au cântat „ O ce veste minunată”, într-o atmosferă plină de bucuria întâmpinării Nașterii Mântuitorului.

De doisprezece ani Sighetu Marmației găzduiește un act artistic și religios deosebit: concertul de colinde susținut de grupruile corale de pe lângă parohiile din zonă, cu un repertoriu autentic, costume populare de iarnă, cu o ținută artistică impecabilă și o sinceritate impresionantă a interpretării ce depășește cu mult valoarea unui eveniment local, acesta fiind reprezentativ pentru Maramureșul istoric, pentru modul în care credincioșii întâmpină marea sărbătoare a Crăciunului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și