Un șofer aflat la volanul unui autoturism marca Seat de culoare verde a ieșit din benzinăria Petrom aflată în centrul municipiului, intrând pe strada Bogdan Vodă, însă asigurându-se insuficient. Autoturismul marca Seat a fost izbit în plin de către un alt autoturism, marca Volkswagen Passat, care se deplasa dinspre centru înspre zona „Big”.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat avarierea serioasă a acestora. Autoturismul marca Seat a fost proiectat în scoarul aflat între cele două sensuri de mers, oprindu-se la o distanță de aproximativ 25 de metri în postamentul Monumentului Eroilor Neamului. Singura explicație logică a traiectoriei urmate de către autoturismul izbit, dar și distanța parcursă de către acesta, este că șoferul, din cauza spaimei prin care a trecut, ar fi accelerat după impact, în loc să frâneze.

La fața locului au sosit două echipaje ale Poliției și laboratorul criminalistic pentru a efectua cercetarea la fața locului.

ACTUALIZARE IPJ Maramureș:

„Politistii au fost sesizati la 112 in jurul orei 23.10 ca pe strada Bogdan Voda din Sighetu Marmatiei s-a produs un accident rutier soldat cu o victima. Din primele cercetari reiese ca un barbat din localitatea Tisa care era la volanul unui autoturism a iesit dintr-o benzinarie fara a respecta indicatorul `Cedeaza trecerea`. A intrat in coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe strada amintita.

In urma accidentului a rezultat vatamarea corporala a unei pasagere in varsta de 14 ani din primul autoturism. Aceasta a suferit leziuni si a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale. Nu a ramas internata. Ambii conducatori auto au fost testati, rezultatul fiind negativ. S-a intocmit dosar de cercetare penala sub aspectul comiterii infractiunii de vatamare corporala din culpa” a precizat IPJ MaramureȘ.

Citește și

loading...