* Azi dimineață, la nivelul Sectorului PF Sighetu Marmației, jud. Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 05.00, lucrătorii noștri au observat, pe direcția localității Sighetu Marmației, două persoane care se deplasau de la malul râului Tisa spre interiorul țării, transportând în spate mai multe colete voluminoase.

La observarea polițiștilor de frontieră, bărbații au abandonat baxurile și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se pe teritoriul statului vecin.

Imediat, au fost anunțate și autoritățile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La fața locului, au fost descoperite 6 colete cu țigări, marca Marble, care, în urma inventarierii s-a constatat că acestea conțin 3.000 pachete țigări.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 35.100 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

* Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor P.F. Valea Vișeului și Brodina au descoperit, în zona de responsabilitate, abandonate, mai multe colete voluminoase ce conțineau țigări provenite din contrabandă.

Baxurile au fost transportate la sediile sectoarelor, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea totală de 2.000 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 23.400 lei

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

Citește și