În data de 05.03.2019, în jurul orei 7.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean K.I., în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Mazda, înmatriculat în România.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrători vamali ai Biroului Vamal Sighet au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în mai multe locuri special amenajate (sub capotă și sub schimbătorul de viteze), 697 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

Mai mult de atât, metoda folosită de persoana în cauză pentru introducerea țigărilor în țară este una inedită, deoarece bărbatul a împachetat pachetele de țigări alături de frunze de dafin în scopul inducerii în eroare a câinilor de serviciu.

Țigările în valoare de peste 2.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanul ucrainean a fost sancționat contravențional, de către autoritățile vamale, cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Totodată, împotriva cetățeanului ucrainean a fost instituită măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.

Citește și

Comentarii