Privind la parcurile și locurile de joacă pustii, care altădată erau pline, te încearcă o tristețe și o nostalgie după ceea ce era înainte ca acest perfid și invizibil inamic să ne afecteze într-un mod pe care nu ni-l imaginam. Ușile închise ale magazinelor, trotuarele golite de trecători oferă un sumbru tablou. Ajunși la parcul Grădina Morii, îl găsim cuprins de o neliniște nefirească, care parcă doare. Lipsa copiilor, lipsa strigătelor acestora de bucurie, lipsa bătrâneilor care zilnic stăteau pe băncile din parc și-și depănau amintirile sau purtau discuții aprinse despre fotbal și politică, lipsa părinților, care își supravegheau atent copiii pe când se jucau prin parc, amplifică și mai mult sentimentul de tristețe.

Întorcându-ne în zona centrală mergem să vedem piața de alimente. Aleea din vecinătatea pieței, care altădată era plină de cei care vindeau țigări și de cei veniți din Ucraina, este pustie. Intrând în piață nu vedem decât un singur mușteriu, restul fiind comercianții, care își așteaptă în zadar clienții care până mai ieri veneau cu regularitate să se aprovizioneze. „Suntem disperați! Nu avem clienți. Facem un apel la sigheteni să vină să cumpere de la noi, nu de la marketuri”, a spus un vânzător.

„De mâine nu mai vin în piață. Astăzi după ora 12 nu am mai vândut nimic. Nu avem ce face decât să ne rugăm la Dumnezeu ca această molimă care ne-a lovit să treacă cât mai repede”, a spus un alt vânzător. Facem un popas și la Punctul de Trecere a Frontierei Sighet, o adevărată punte de legătură economico-culturală cu cei din dreapta Tisei, altădată un adevărat furnicar, azi ne oferă doar barierele lăsate, care se vor a fi parcă o stavilă împotriva nenorocirii care s-a abătut asupra noastră. O mică excepție o constatăm în zona industrială a urbei unde am văzut mai mulți oameni care plecau sau veneau la muncă.

În curând se vor închide și anumite fabrici din zona industrială, ca și o măsură de prevenire a răspândirii Coronavirusului. Intrăm și în „Piața rușilor”, cum este cunoscută de sigheteni, piața din zona industrială. Și aici întâlnim același tablou sumbru. Găsim doar un singur comerciant. Acesta este bucuros că a avut măcar o singură vânzare.

„Nu știu ce ne vom face. Ne este greu. Noi trăim de pe urma comerțului din această piață. Vom sta acasă până va trece primejdia”, a spus Ioan. Ne terminăm turul și rămânem întristați de cele văzute, dar și cu speranța că lucrurile vor reintra în normal într-un târziu.

Și tot parafrazând un alt celebru film, putem spune că Sighetul nu crede în lacrimi! Sighetul, sighetenii știu să treacă cu demnitate peste momentele de cumpănă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News