Ieri, 28 mai 2017, în jurul orei 19.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țară cetățeanul român Vasile G., în vârstă de 44 de ani, conducând un microbuz marca Volkswagen, înmatriculat în România.

Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spații special amenajate în bara din față și în semi-aripi, cantitatea de 280 pachete de țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 400 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.000 lei.

Și polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Maramureș și Sectorul P.F. Brodina au descoperit în urma unor acțiuni punctuale, cantitatea totală de 11.620 pachete cu țigări de proveniență ucraineană care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere.

Țigările, în valoare de 112.000, au fost ridicate în vederea confiscării iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și