Joi, 13 aprilie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, Daniel P., în vârstă de 38 ani, din județul Satu Mare. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România.

Existând suspiciuni că aceasta transportă țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în portbagaj și în podeaua autoturismului, cantitatea de 3.524 pachete de țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 15.858 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 8.000 lei.

Totodată, autoturismul marca Volkswagen, în valoare de aproximativ 5.000 lei, a fost confiscat de către autoritățile vamale.



În data de 13 aprilie a.c., acționând în baza unor date conform cărora la un imobil de pe raza localității de frontieră Bistra este depozitată o cantitate de țigări, polițiștii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Maramureș au declanșat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei.

Astfel, un echipaj al poliției de frontieră care s-a deplasat la imobilul respectiv a observat în grădina acestuia o persoană care transporta o geantă şi un colet voluminos care conțineau țigări.

În momentul în care aceasta a observat patrula poliției de frontieră a abandonat țigările și a fugit.

În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 720 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare totală de peste 6.400 lei.

Proprietarii imobilului, doi cetățeni români, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

În ultimele 72 de ore, în urma mai multor acțiuni specifice desfășurate în zona de responsabilitate a inspectoratului, polițiștii de frontieră au descoperit şi confiscat 13.960 pachete cu țigări de proveniență ucraineană a căror valoare se ridică la suma de 123.000 de lei.

Țigările, care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate toate măsurile legale ce se impun.

Citește și

loading...