Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, în eveniment au fost implicate trei autoturisme şi nouă persoane - 7 adulţi şi 2 minori.

Una din persoanele rănite grav a murit. Bilanţul morţilor a urcat la 4, în urma cumplitului accident din Ialomiţa, de pe E 85.

Ştire iniţială: În urma impactului, trei adulţi au decedat, iar 6 persoane primesc îngrijiri medicale la faţa locului.

Dintre răniţi, unul din copii a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, 2 persoane au fost transportate la spitalul municipal Urziceni. Alte 2 persoane la o unitate spitalicească din București. O persoana se afla în stop-cardiorespirator. În acest moment se efectuează manevre de resuscitare.

A fost declanşat planul roşu de intervenţie
Traficul este blocat pe sensul de mers Bucureşti-Urziceni şi se circulă alternativ, pe o singură bandă, anunţă IPJ Ialomiţa.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă precizează că a fost activat Planul roşu de intervenţie. La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă patru echipaje de salvatori din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijin au venit trei echipaje ale SAJ Ialomiţa.

La faţa locului acţionează şi ISU Bucureşti-Ilfov cu 3 ambulanţe SMURD, dintre care una cu medic.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și