Un spectator s-a luat la harță cu unul dintre călăreții participanți la Festival, repoșându-i acestuia că se apropie prea mult cu calul de copii. Conform declarațiilor unor martori aflați la locul incidentului, se pare că spectatorul furios pe călăreț ar fi lovit cu pumnii calul. Văzând acestea, călărețul a coborât de pe cal și l-a bătut zdravăn pe spectator, cu pumnii în față, chiar și cu biciul pe care îl avea la el.

Urmare a altercației, spectatorul a fost rănit grav, fiind transportat în stare de semiconștiență cu o ambulanță aparținând SAJ la Spitalul municipal Sighet pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Călărețul, un tânăr (vezi FOTO), a fost reținut de către Jandarmii sigheteni, care asigură măsurile de ordine pulbică pe durata desfășurării Festiavului, și dus la sediul Jandarmeriei pentru investigații.

Deocamdată nu se știe dacă victima va solicita documente cu zile de spitalizare de la medicul legist sau dacă va depune plângere la Poliție pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe împotriva călărețului violent.

ACTUALIZARE

Spectatorul a fost atât de puternic lovit încât pur și simplu, în căzătură, și-a înghițit limba. Marele lui noroc a fost faptul că în imediata apropiere a fost Ionuț Botezatu, rugbyist la CSM Știința Baia Mare. Sportivul nu a stat o clipă pe gânduri și a sărit imediat să îl ajute.

I-a scos limba din gât și a stat lângă victimă până la sosirea echipajului de la Ambulanță. De altfel pe imaginile video pe care le-a surprins un alt spectator se vede cum sportivul îi acordă primul ajutor.

Posted by Dorin Dancus on Sunday, December 27, 2015

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și