Conform unor informații un echipaj de la Poliția Ulmeni și Fărcașa au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism înmatriculat în Franța pe DJ 108A, însă cel de la volan nici nu s-a gândit să oprească. Ba mai mult a accelerat. Echipajele poliției au trecut la urmărirea mașinii suspecte. Ba mai mult, se pare că polițiștii au tras trei focuri de armă în plan vertical. Nici măcar focurile de armă nu l-a întimidat pe cel de la volan, acesta continuându-și drumul în mare viteză. Astfel, polițiștii au urmărit autoturismul marca Mercedes înmatriculat în Franța, până aproape de Arieșul de Câmp.

Acolo șoferul, precum și un pasager, au abandonat mașina și s-au ascuns într-un lan de porumb în speranța că nu vor fi găsiți. Polițiștii din Ulmeni și Fărcașa însă i-au dibuit și imediat i-au încătușat.

Conform informațiilor noastre se pare că amandoi ar fi fost sub influența substanțelor psihotropice. Ba mai mult, în urma percheziției în autoturism au fost găsite niște substanțe ce păreau a fi droguri Din acest motiv, la fața locului au sosit și ofițerii de la Crimă Organizată din cadrul IPJ Maramureș.

În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul de la volan se numește Vlad P. (30) iar pasagerul Raul P. (26 ani), ambii din Gârdani.

Ambii se pare că ar fi consumatori de substanțe interzice, cel puțin așa susțin unii localnici. Totodată, se pare că bărbatul de la volan ar fi avut permisul reținut de aproape o săptămână după ce a fost identificat în trafic conducând după ce a consumat băuturi alcoolice.

În acest moment la fața locului ancheta este în plină desfășurare.

Vom reveni cu amănunte oficiale din partea Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Maramureș.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și