*Ieri, 26 septembrie a.c., în jurul orei 8.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat pe raza localității de frontieră Valea Vișeului mai multe persoane care se deplasau către interiorul țării transportând colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză, care nu s-au supus, fugind spre teritoriul statului vecin. Lucrătorii noştri au reţinut o persoană de sex masculin, identificată ulterior ca fiind Iulian C., în vârstă de 26 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

La cercetarea terenului, au fost descoperite 26 colete care conțineau țigări.

Acestea împreună cu persoana în cauză au fost duse la sediul STPF Maramureș în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 12.769 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 114.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Maramureșeanul este cercetat de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, la finalizarea cazului urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

* De asemenea, pe timpul altor misiuni desfăşurate la frontiera de stat în ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au mai descoperit şi confiscat 14.090 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de 125.300 lei.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Citește și

loading...