Aceasta pentru că lucrările din cadrul Proiectului ”Reabilitare DJ 187, Leordina (DN 18) – Ruscova – Repedea – Poienile de Sub Munte”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, sunt în plină desfășurare. DJ 187 reprezintă una dintre cele mai importante axe de comunicație rutieră din Maramureș, deservește patru localități și are lungime de 19,700 km. Prestatorul Asocierea SC CONREP SA (lider de asociere) – SC DIMEX 2000 COMPANY SRL (asociat) și SC EXPLAN SRL (asociat)execută lucrări la terasamente, la zonele unde au existat cedări de fundație, precum și la reabilitarea podurilor existente pe acest traseu.

Dincolo de refacerea sistemului rutier, de relocarea și protejarea rețelelor de apă, energie și canalizare, în cadrul proiectului se vor reabilita și patru poduri cu lungimi de la 8,00 m la 18,00 m, și se vor amenaja accese la proprietăți. De asemenea, sunt prevăzute și lucrări pentru scurgerea apelor și drenaj, lucrări de consolidare terasamente și taluzuri, refacerepodețe transversale și reamenajare podețe de pe drumurile laterale, precum și lucrări privind siguranța circulației.

Județul Maramureș are o rețea de drumuri județene de 786,669 km. În prezent sunt reabilitați 70,38 km, din care 56,02 km de drum județean prin proiectul finalizat de Consiliul Județean Maramureș, „Reabilitare traseu de drum județean Baia Sprie (DN18) – Bârsana (DJ185)”, investiție finanțată prin Programul Operațional Regional perioada 2007 – 2013 și 14,36 km de drum județean reabilitat prin proiectul”Reabilitare DJ 182B, sector Coaș (int. DJ 182C) – Remeți pe Someș (int. DJ 108E) Tronsonul: Șomcuta Mare (int. DN 1C) – Remeți pe Someș (int. DJ 108E)”, investiție finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Lungimea totală de drumuri județene ce urmează a fi reabilitate la nivelul întregului județ Maramureș este de 159,107 km din care: 86,349 km finanțat prin PNDL și 72,758 km finanțat prin POR 2014-2020.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea arată că județul Maramureș este unul dintre cele mai afectate, din România, de criza provocată de noul coronavirus Covid-19. Activitatea însă continuă, iar șantierul pentru reabilitarea DJ 187, pe Valea Ruscovei, funcționează la parametrii normali.

”Zece echipe de muncitori -aproximativ 70 de oameni- sunt mobilizați zilnic pe șantier, în diferite puncte de lucru. Se realizează ziduri de sprijin, gabioane, poduri, lucrări de canalizare la Poienile de sub Munte, dar și kilometri de casete pe calea de rulare, într-un ritm susținut. Felicit antreprenorul și echipele de muncitori și îi asigur de întreaga susținere a Consiliului Județean Maramureș pentru simplificarea birocrației în ceea ce privește documentațiile necesare urmăririi, recepționării și apoi decontării lucrărilor. Reabilitarea DJ 187 este o investiție a Consiliului Județean Maramureș, finanțată prin PNDL2, în valoare de 60 de milioane de lei si presupune reabilitarea drumului judetean între Leordina - Ruscova - Repedea - Poienile de sub Munte, în lungime de 22 de km. Continuăm pentru Maramureș!”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Citește și

loading...