În dimineaţa zilei de 29 decembrie a.c., la ora 7.00, în baza unor date deţinute la nivelul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile din tutun de provenienţă ucraineană.

Astfel, lucrătorii noştri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic, pe raza localităţii de frontieră Crăciuneşti, jud. Maramureş, a unei autoutilitare marca Peugeot Boxer, înmatriculată în Maramureş, despre care aveau informaţii că este folosită pentru transportul ţigărilor de contrabandă.

Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalele efectuate de către poliţiştii de frontieră, s-a trecut la urmărirea autovehiculului, folosindu-se semnalele acustice şi luminoase ale maşinii instituţiei, reuşindu-se oprirea acestuia după aproximativ 500 de metri.

După oprirea autoutilitarei, şoferul, Ion D., de 29 ani, a abandonat vehiculul şi a încercat să fugă de la faţa locului, acesta fiind depistat ulterior într-un autoturism marca Volkswagen Golf, condus de către Vasile N., de 33 ani, care s-a dovedit a avea rolul de antemergător.

Persoanele, domiciliate pe raza judeţului Maramureş, împreună cu cele două vehicule au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma controlului efectuat în autoutilitară a fost descoperită cantitatea de 19.950 pachete ţigări, mărcile Marvel şi Jin Ling, de provenienţă ucraineană, disimulate în mai mulţi box-paleţi pentru transport mobilă.

Ţigările în valoare de 178.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara în valoare de 7.000 euro a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Citește și

Comentarii