În data de 25 noiembrie a.c., un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei, aflat în serviciul de supraveghere a frontierei de stat, a observat un microbuz care se deplasa către malul râului Tisa cu farurile stinse.

Imediat, şi-au făcut apariţia mai multe persoane care au început să încarce în microbuz colete voluminoase.

La faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie care a efectuat somaţiile legale prin voce şi, deoarece persoanele cauză nu s-au supus, politistii de frontiera au tras 12 focuri de avertisment în plan vertical.

În urma acţiunii au fost reţinuţi trei cetăţeni români Alin M., Daniel N. şi Adrian V., cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş.

În scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin despre caz în vederea efectuării în comun a cercetărilor.
La cercetarea zonei au fost descoperite 13 colete ce conţineau ţigări, iar în microbuz încă şase din acelaşi lot.

Microbuzul, ţigările precum şi persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
Lucrătorii noştri au inventariat coletele rezultând cantitatea de 11.290 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 100.000 lei.

Cei trei maramureşeni sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracţiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Totodată, autoturismul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

* Lucrătorii din cadrul aceluiaşi sector au mai depistat pe o stradă din apropierea frontierei de stat un autoturism în care se afla o persoană şi care nu îşi justifica prezenţa în zonă.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi identificarea bărbatului ca fiind Nicolae P., de 30 ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.

La cercetarea terenului, lucrătorii noştri au descoperit două colete care conţineau ţigări.

Acestea urmau să fie preluate de către persoana în cauză care, împreună cu ţigările şi maşina, a fost condusă la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 1.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 8.800 lei.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

* În ziua de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 09.25, pe timpul executării unor misiuni de supraveghere a frontierei de stat în zona de competenţă, poliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Suceava în cooperare cu cei de la S.P.F. Brodina au depistat, în apropierea frontierei de stat, o persoană de sex masculin care, la observarea lucrătorilor noştri, a fugit în localitatea Straja.

În continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea depistării persoanelor implicate în activitatea infracţională fiind astfel descoperite, la aproximativ 800 m de frontieră, mai multe colete ce conţineau ţigări de contrabandă.

Au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene, pentru cercetarea în comun a evenimentului de frontieră.

Coletele au fost transportate la sediul S.T.P.F. Suceava unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.000 pachete cu ţigări, de diferite mărci de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de aproximativ 60.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării iar în prezent poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...