Ieri, 5.06.2015, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.30, a fost identificat şi oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii Mara, jud. Maramureş, un autoturism marca Volkswagen, condus de cetăţeanul român Valentin T., de 44 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş.

În urma unui control, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse în pereţii laterali ai autoturismului mai multe pachete cu ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii şoferului împreună cu maşina, la sediul poliţiei de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

Drept urmare, în urma unui control amănunţit efectuat asupra autoturismului

în cauză, a fost descoperită cantitatea de 480 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 4.300 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

* Tot ieri, 05 iunie a.c., în jurul orei 05.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F Izvoarele Sucevei au observat în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Ghicea, jud. Suceava, un grup de persoane de sex masculin care transportau mai multe colete spre interiorul ţării.

Imediat s-a procedat la somarea prin voce a celor în cauză şi, deoarece aceştia nu s-au supus, lucrătorii noştri au folosit conform legii, armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment, în plan vertical.

În acel moment, bărbaţii au abandonat coletele şi profitând de terenul accidentat şi împădurit, s-au dispersat în direcţii diferite.

În continuare, s-a trecut la monitorizarea zonei, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice în vederea depistării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională, fiind anunţate despre eveniment şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La cercetarea terenului poliţiştii de frontieră au descoperit aproximativ 37 colete ce conţineau peste 18.300 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană şi un autoturism de teren marca Mitsubishi Soghun, înmatriculat în Marea Britanie.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de peste 180.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării iar autoturismul de teren a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și