Din primele informații se pare că o persoană a suferit leziuni corporale, după ce trei mașini s-au ciocnit.

Spre locul accidentului au plecat echipajele de intervenție ale Ambulanței, SMURD și pompierilor de la Vișeu de Sus.

La fața locului echipajele de intervenție au găsit două autoturisme și un autovehicul de teren implicate în accident. Mai multe persoane au fost rănite ușor. Acestea au fost transportate la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus pentru investigații medicale.

Nu a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare deși mașinile au fost grav avariate.

ACTUALIZARE:

Neasigurarea la efectuarea manevrei de depăşire a fost cauza unui eveniment rutier produs ieri pe DN 18, între localităţile Leordina şi Vişeu de Jos.

O tânără de 19 ani din Vişeu de Jos, care conducea o maşină pe DN 18, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depăşire şi a pătruns pe contrasens unde a acroşat două autoturisme conduse regulamentar.

Impactul s-a soldat cu rănirea a doi pasageri, în vârstă de 27 şi 34 de ani, aflaţi în cel de-al doilea autoturism acroşat. Amândoi au fost transportaţi cu ambulanţa la spitalul din Vişeu de Sus unde au beneficiat de îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cercetările continuă.

Citește și

Comentarii