O masina circula dinspre Centrul Vechi catre Piata Revolutiei. La intersectia de la Politia Municipiului Baia Mare a intrat in coliziune cu o autospeciala a Politiei Rurale Grosi. Din cauza impactului puternic, masina politiei a fost proiectată pe tortuar, răsturnându-se pe plafon.

Soferul care circula dinspre Centrul Vechi a declarat ca el avea culoare verde la semafor, iar autospeciala de poliție nu avea în funcțiune semnalele acustice, ci doar pe cele luminoase, astfel intrând în coliziune cu masina politiei.

Urmeaza ca reprezentantii politiei rutiere sa stabileasca exact cum s-a petrecut evenimentul rutier.

ACTUALIZARE:

Conform informatiilor obtinute pe surse se pare ca soferul autospecialei de politie si-ar fi recunoscut vina.

Desi avea semnalele luminoase pornite, acesta a patruns in intersectie fara sa se asigure fiind lovit in partea laterala dreapta de soferul autoturismului care venea dinspre Centrul Vechi pe culoarea verde a semaforului.

Se pare ca politistului i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile si va fi nevoit sa suporte cheltuielile din propriul buzunar pentru reparatia masinii de politie.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și