“Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori! Ci isi gaseste placerea in Legea Domnului, si zi si noapte cugeta la Legea Lui!
El este ca un pom sadit langa un izvor de apa, care isi da rodul la vremea lui si ale carui frunze nu se vestejesc: tot ce incepe, duce la bun sfarsit. Nu tot asa este cu cei rai: ci ei sunt ca pleava pe care o spulbera vantul”.
Rasunetul Psalmului I, recitat impecabil de Octavian Butuza, taia curtea fostei Catedrale. Fete noi si vechi ale protipendadei baimarene, colegi, oameni de omenie, farisei, consumatori de cultura sau simpli gurmanzi de festinuri s-au regasit strangandu-si mana. “Dumnezeu sa il ierte”, si prietenii au intrat rand pe rand in locasul de cult. Tavi continua sa recite.
“Doamne, Dumnezeul meu, de am facut aceasta, de este nedreptate in mainile mele, de eu am rasplatit cu rau celor ce mi-au facut mie rau si de am jefuit pe vrajmasii mei fara temei, Sa prigoneasca vrajmasul sufletul meu si sa-l prinda, sa calce la pamant viata mea si marirea mea in tarana sa o aseze.
Scoala-Te, Doamne, intru mania Ta, inalta-Te pana la hotarele vrajmasilor mei; scoala-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit.”
Versurile Psalmului 7 razbateau calme in vazduh. Octavian Butuza era acolo, readucandu-i pe toti la viata. Inclusiv pe sine insusi.
Un sobor de preoti a preluat slujba. Nu doar pentru un fiu al ei, ci pentru toata adunarea.
Tavi a plecat. Pentru totdeauna de pe lumea asta. Dar a plecat impacat. A spus ce a avut de zis, iar pentru asta l-au aplaudat si cei pe care nu i-a laudat in mesajul de adio.
Preluare: ZiarMM.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News