În articolul intitulat "Lumea prin ochii Photoshopului: Un artist creează versiuni bizare ale realităţii în care copiii se dau în leagăn în nori, iar animalele fac lucruri imposibile", autorul său consideră că fotograful şi artistul Ionuţ Caraş a creat o serie de imagini uluitoare prin modificarea propriilor fotografii obişnuite şi transformarea lor în creaţii bizare ce par desprinse dintr-o altă lume.

Ionuţ Caraş spune că se consideră un "foto-mecanic" şi că a creat acea serie de fotografii uluitoare folosind un program computerizat, potrivit dailymail.co.uk.

Folosind adeseori o fotografie obişnuită ca punct de plecare, fotograful român combină obişnuitul cu extraordinarul, transformând o scenă simplă a unei fetiţe care pescuieşte pe un lac într-o imagine spectaculoasă care stă pe un peşte uriaş.

Coarnele unui cerb au fost transformate într-o pereche de copaci - cu păsări care zboară de pe ramuri -, iar o căprioară pare să stea aşezată confortabil pe o canapea, de care este sprijinită o umbrelă, în mijlocul unui pesaj sălbatic.

Animalele şi oamenii interacţionează în multe dintre aceste imagini. Într-una dintre ele, o fetiţă se plimbă cu un elefant pe care îl ţine de trompă, iar o alta se plimbă pe spatele unui struţ pe care a plasat o şa şi o pereche de frâie.

Ionuţ Caraş spune că opera sa reprezintă o manifestare a viselor sale şi a dezvăluit că se inspiră adeseori din culorile caracteristice pentru două anotimpuri: toamnă şi iarnă. Fotograful lucrează ca fotograf profesionist şi oferă în paralel cursuri de fotografie persoanelor care vor să înveţe să manipuleze pe cale digitală operele fotografice.

Fotografiile le puteti vedeaaccesand link-ul
http://www.carasdesign.com/#!/FineArt

Citește și

loading...