Ieri, 10 noiembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava - ITPF Sighetu Marmației a avut loc o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, un echipaj al poliției de frontieră a observat în curtea unui imobil de pe raza localității Vicovu de Sus, jud. Suceava, un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Marea Britanie, în care erau colete voluminoase.

Proprietarul imobilului a declarat că nu știe cine a lăsat microbuzul pe proprietatea sa, iar cu acordul acestuia, poliţiştii de frontieră au intrat în curte și au constatat că în interiorul autovehiculului erau mai multe colete cu țigări. Drept urmare, s-a luat măsura conducerii vehiculului cu țigări la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 32.400 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de peste 379.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar microbuzul folosit în activitatea infracţională, în valoare de 20.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F. Suceava, în continuare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control, în zona de competență au descoperit, pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației, o persoana care avea asupra sa o geantă de voiaj plină cu țigări, de proveniență ucraineană. În urma inventarierii țigărilor din bagaj, s-a constatat faptul că este vorba despre 529 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 6.200 de lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, sunt efectuate cercetări activități specifice în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și