Poliţiştii au fost sesizaţi că în Borsa pe strada A.I. Cuza a avut loc un accident de circulaţie, un biciclist fiind lovit mortal de un şofer vitezoman. Traficul în zonă a fost blocat mai mult timp.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale poliţiei, ambulanţa si SMURD.

UPDATE IPJ MM:

Vineri, 15 iunie, în jurul orei 22.00, poliţiştii din Borşa au intervenit la un accident de circulaţie produs pe raza oraşului. Verificările efectuate la faţa locului au relevat că un bărbat de 39 de ani, din Bogdan Vodă, care conducea o autoutilitară pe strada Alexandru I. Cuza, a surprins şi accidentat un biciclist care a ieşit de pe o stradă lăturalnică fără să se asigure. De asemenea poliţiştii au constatat că biciclistul, în vârstă de 64 de ani, nu purta elemente reflectorizante. Datorită leziunilor suferite, acesta a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii reamintesc că bicicliştii îşi pun viaţa în pericol ori de câte ori ignoră respectarea regulilor de circulaţie. Pentru a preveni victimizarea li se recomandă să se asigure temeinic ori de câte ori schimbă direcţia de mers, înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele principale să acorde prioritate de trecere celorlalţi participanţi la trafic şi să-şi echipeze bicicleta corespunzător, cu dispozitive fluorescent reflectorizante!

Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului iar atunci când mergeţi în grup circulaţi doar în coloană, nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu traversaţi trecerile pentru pietoni PE bicicletă. Nu uitaţi, casca de protecţie vă poate salva viaţa!


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și