În data de 18 iulie 2017, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au fost desfășurate mai multe acțiuni în cadrul Planului de Acțiune Contrabanda 2017, pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 22.30, un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Sarasău a observat mai multe persoane în timp ce treceau ilegal frontiera din Ucraina în România, prin apa râului Tisa, transportând colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea bărbaților, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite.

În urma acțiunii, au fost reținuți doi cetățenii ucraineni, M.I. de 35 ani și A.H. în vârstă de 17 ani, care erau îmbrăcați în costume de neopren, restul persoanelor retrăgându-se pe teritoriul statului vecin.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice de supraveghere a zonei, ocazie cu care au fost descoperite 12 colete, ce conțineau cantitatea de 6.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 70.200 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar cei doi cetățeni ucraineni sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat.

În continuare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea documentării întregii activității infracționale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

În jurul orei 21.00, o patrulă mobilă din cadrul Sectorului PF Vișeu de Sus, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a depistat în trafic, pe raza localității Șieu, jud. Maramureș, un autoturism marca Volkswagen, despre care existau date că transportă țigări de proveniență ucraineană.

Polițiștii de frontieră au procedat la oprirea pentru control a autoturismului, constatându-se faptul că acesta este condus de Paul B., în vârstă de 30 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În urma verificărilor efectuate asupra mașinii, polițiștii de frontieră au descoperit un loc special amenajat în rezervor, unde au fost observate mai multe pachete cu țigări, fapt pentru care bărbatul, împreuna cu mașina, a fost dus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în spațiul special amenajat au fost descoperite 510 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 4.500 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

De asemenea, autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Citește și

loading...